"Mergi. Vorbeste. Vorbeste doar cand trebuie, nu ti-am precizat asta? Asculta-ma. Implica-te. Taci. Nu gandi. Taci. Nu pot sa iti ascult problemele. Taci. Taaaaaaaci! Nu mi-ai luat cadou de Craciun. Nu cred ca merit, nu? Nu, nu te iau la mijto! Lu' gagica-tu i-ai luat. Evident. Taci. Mergi. Nu am timp sa stau sa iti ascult explicatiile. Taci!!!"
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Stau cu picioarele goale, pe gresia din bucatarie. Scaunul e langa mine,dar eu stau pe jos. Cred ca e o autopedepsire in dorinta de a sta jos, pe gresie. E o voluptate ciudata, aproape sadica, in contactul dintre un corp fierbinte, infierbantat chiar, si raceala frigida a gresiei.
As vrea sa fumez o tigara. Simt nevoia de o tigara. Ti-am zis ca sunt nefumatoare?
Te-ai intrebat vreodata de ce uneori oamenii care sunt total, 100% impotriva fumatului, la un moment dat, la "prosteala", iau si ei o tigara? Pentru ca ii vad pe fumatori, care atunci cand fumeaza, isi pun parca toata ura si toate problemele in tigara aia arzanda. Si, pe masura ce o fumeaza, problemele se aprind, se invart, se ciocnesc unele de altele, ca apoi sa se stinga cuminti, cand ajungi la muc. Iar satisfactia momentului in care apesi cu varful pantofului tigara, si o sfarami si o distrugi, faci ca toate problemele sa dispara, dintr-o data.. Ei bine, acea satisfactie nu se compara cu nimic. Cu absolut nimic.
Nefumatoare fiind, ma uit cu jind la fumatori, caci ei au gasit solutia. Vreau si eu un panaceu. Vreau ceva in care sa ma pierd, sa ma uit pentru 2 minute, si care sa imi ofere macar iluzia unor solutii.
Si totusi,stau. Nu indraznesc sa ma ating de pachetul cu tigari, Kent, al mamei, de pe masa...Cate vise interzise, in care imi aprindeam o tigara, in propria mea casa, si o savuram incet si ...excitant,iar mama aparea, "ma prindea" si nu avea ce sa faca decat sa accepte ce facusem. Cate vise...spulberate.
Totul in jurul meu e gol. Suna a singuratate. Mobila visinie e singura. Paharele din ea nu comunica nici macar intre ele, si in nici un caz nu vorbesc cu farfuriile. Si ele sunt singure. Fiecare are un model diferit. Ma ridic si iau una in mana: e cu flori albastre pe margini si un chenar bleumaren. Alta e cu 2 dungi rosii. Alta are o dunga serpuita verzulie. Sunt unice si asta le face singure.
"De ceea ce ma tem eu cel mai mult in lume..e de singuratate, in adevaratul sens al cuvantului.",mi'a zis ea odata. Stii atunci cand te trezesti brusc din somn, plangand, tremurand si transpirand toata, soptindu-ti : "Nu am prieteni..Familia ma iubeste, fara sa ma inteleaga..Dragostea e relativa.. Sunt SINGURA!" ..... Da, asta e panica singuratatii. Stiu ca iti este frica. Stiu ca te inconjori de lume, cat mai diversificata, cu probleme cat mai diverse (... sau de lume diversa, cu probleme cat mai diversificate) si le zambesti tuturor in timp ce, dupa o gura de bere, mai tragi un fum din tigara luata de la colegul de banca.
Poate ca si eu fac la fel...Dar poate ca mi-e prea frica sa recunosc.
M-am asezat pe scaun. E portocaliu, si, din fericire, nu la fel de rece ca si gresia de pe jos.
Ma uit in oglinda agatata chiar in fata mea si ..imaginile incep sa mi se perinde prin fata ochilor. Rand pe rand,am 5 ani..cand ma jucam cu tigancile de pe strada Sailor Moon si ne faceam costume din rochiile vechi ale mamelor...Cand eram a 3-a si m-am certat cu "cea mai buna prietena" a mea de atunci, pentru ca se juca in pauze cu alta...Cand eram a6-a si eram geloasa pe "succesul" unei colege la baieti...Cand eram a8-a si simteam ca cerul e al meu si doar al meu...Cand eram a9-a si a inceput transformarea...cand prieteniile s-au dus..cand colegul nu m-a mai sunat sa imi ceara tema la mate de a2-a zi sau sa ma roage sa il cuplez cu una...cand ai incetat sa imi mai fii alaturi zilnic. Sau poate eu tie.
Oare EU am renuntat?
Pe masa, un bol cu portocale, ca normal, e Craciunul, cine a mai pomenit Craciun fara portocale? (Ce cliseu stupid...) Prietenia noastra...e o portocala. Am inceput sa ii desfacem coaja cand ne-am cunoscut, apoi treptat treptat, felie cu felie, am inceput sa o mancam..Intrebarea e ..oare cand o sa o terminam?
Nu crezi ca am incetat de ceva timp sa ne mai ascultam? Sau sa ne ajutam? Sa fim una pentru alta, inainte de toate? Oare ne-am pierdut capacitatea de a ne implica?
Caut ceva de la tine..Caut..As vrea sa gasesc mai repede,dar..Ah,da! Uite,un breloc in forma de catel. Are un cap enorm, de 4 ori cat corpul, si ochii cat 3/4 din cap. BFH. Iti mai amintesti?...
Zambesc trist. ...Cel mai ciudat zambet. Cum sa zambesti atunci cand e vorba de ceva care te intristeaza? Cum? Se pare ca atata a mai ramas acum. Un zambet trist. Il mai putem transforma in zambet curat? Sau, din "cel mai bun.." a ramas doar titlul?
Si totusi, inca nu am terminat portocala. Eu cred ca nu.
O sa imi aprind o tigara pana la urma. Iau bricheta in mana, ma joc cu luminita, apoi o aprind. Ma uit in flacara ei...apoi o sting. Doar gandul ca am luat hotararea de a fuma, mi-a ajuns. In sinea mea, tigara e deja fumata. Dar portocala...inca mai pot musca din ea. Inca mai avem. Destul de mult.
TVB
